Pandurii Târgu Jiu a ajuns la un acord pentru transferul atacantului Mihai Roman la gruparea olandeză NEC Nijmegen, a declarat, luni, pentru agenția de presă MEDIAFAX, președintele clubului gorjean, Narcis Răducan.
„Am luat act de dorința enormă a lui Mihai de a juca într-un campionat mai atractiv fotbalistic. Bineînțeles, nici suma obținută în urma transferului nu este de neglijat. Mai ales că vom deține și 15 la sută dintr-un viitor transfer, ceea ce va dubla suma. În câteva zile vom aloca o parte din acești bani pentru a aduce un atacant de același nivel”, a afirmat Răducan pentru MEDIAFAX.
Mihai Roman s-a declarat încântat de acest transfer. „Sunt bucuros că voi pleca în prima ligă olandeză și cariera mea continuă traseul ascendent pe care mi l-am propus. Mulțumesc conducerii și antrenorului că au înțeles dorința mea. Le doresc multă baftă băieților să ajungă acolo unde le e locul, în play-off, să facă fericiți minunații noștri suporteri”, a spus Roman pentru MEDIAFAX.
În vârstă de 23 de ani, Mihai Roman a mai evoluat la Universitatea Craiova, Petrolul Ploiești, Universitatea Cluj, CS Turnu Severin și Săgeata Năvodari. În pauza competițională din această vară, Mihai Roman a fost dorit și de conducerea FC Steaua.
Surse din cadrul clubului Pandurii Târgu Jiu au declarat, pentru MEDIAFAX, că NEC Neimegen va achita 350.000 de euro în schimbul lui Mihai Roman și 15 la sută dintr-un transfer ulterior.
Sursa: MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER